41 momente
Cronologia
Povestea în ordinea în care se petrece, de la copiii uitați prin casa lui Fiodor Pavlovici până la discursul de lângă piatră. Toate cele douăsprezece cărți și epilogul, fiecare moment cu oamenii de față și cu locul unde se întâmplă.
Cartea I
01/Presimțire
Cele două neveste ale lui Fiodor Pavlovici
Prima, Adelaida Ivanovna, fuge cu un seminarist și moare la Petersburg, de foame sau de friguri. A doua, Sofia Ivanovna, o orfană de șaisprezece ani, e ținută în casă și umilită cu petreceri date sub ochii ei, până se stinge lăsând în urmă doi copii mici. Fiodor Pavlovici plânge la amândouă înmormântările, sincer și pentru scurtă vreme.
Casa lui Fiodor Pavlovici02/Cotitură
Copiii cresc în grija slugilor
Fiodor Pavlovici își uită pe rând cei trei fii; dacă nu ar fi fost Grigori, care i-a luat în odaia lui din dos, nu ar fi avut cine să le schimbe cămășile. Dmitri e crescut din mână în mână de rude, Ivan și Alioșa ajung la un binefăcător care le plătește școala. Când se întorc, ca oameni mari, tatăl lor abia își amintește câți sunt.
Casa lui Fiodor Pavlovici03/Cotitură
Alioșa intră la mănăstire
Se întoarce în orașul natal ca să caute mormântul mamei sale, pe care nimeni nu i-l poate arăta, și rămâne. Îl găsește pe starețul Zosima și cere să fie primit ca novice. Tatăl său, spre uimirea tuturor, nu se împotrivește: îi place gândul că are un fiu care se roagă pentru el.
Mănăstirea și schitul
Cartea a II-a
04/Cotitură
Familia se adună la mănăstire
Sub pretextul unei împăcări între tată și fiu, Fiodor Pavlovici propune ca starețul Zosima să le judece cearta pentru moștenire. Nimeni nu vine cu gândul de a se împăca. Alioșa înțelege, privindu-i, că adunarea a fost de la bun început o farsă.
Mănăstirea și schitul05/Presimțire
Zosima se pleacă până la pământ în fața lui Dmitri
În mijlocul scandalului, starețul se ridică, se apropie de Dmitri și îngenunchează, atingând pământul cu fruntea. Nimeni nu înțelege gestul, nici Dmitri. Zosima nu binecuvântează un om, ci o suferință care abia urmează.
Mănăstirea și schitul06/Scenă
Fiodor Pavlovici face scandal la masa egumenului
Bătrânul intră acolo unde fusese rugat să nu intre și joacă bufonul până când toată lumea se ridică de la masă. Miusov își pierde cumpătul, Paisie tace. Fiodor pleacă triumfător: s-a făcut de rușine înaintea tuturor, deci nimeni nu-l mai poate umili.
Mănăstirea și schitul
Cartea a III-a
07/Scenă
Spovedania unei inimi fierbinți
În foișorul din grădină, Dmitri îi povestește lui Alioșa cum a umilit-o pe Katerina și cum a fost apoi salvat de ea. Recunoaște fără ocolișuri că e un ticălos și că nu se poate opri. Îi cere fratelui său să se ducă la Katerina și să-i spună că totul s-a sfârșit.
Grădina Karamazovilor08/Presimțire
Cei trei mii de ruble ai Katerinei
Katerina îi încredințează lui Dmitri trei mii de ruble, să-i trimită unei rude. El cheltuiește jumătate din ei într-o noapte, cu Grușenka, la Mokroe, și păstrează restul cusut într-un săculeț la gât. Diferența dintre a fi hoț și a fi doar ticălos va deveni, pentru el, singura întrebare care contează.
Casa Katerinei Ivanovna09/Presimțire
Smerdiakov își arată disprețul la masă
Slujitorul demonstrează, cu o logică impecabilă, că un creștin care se leapădă de credință sub tortură nu păcătuiește cu adevărat. Grigori îl pălmuiește, Fiodor râde, Ivan ascultă atent. E prima dată când cineva din casă îl ia în serios.
Casa lui Fiodor Pavlovici10/Cotitură
Dmitri îl atacă pe Fiodor Pavlovici
Convins că Grușenka e ascunsă în casă, Dmitri dă buzna, îl trântește pe bătrân la pământ și îl lovește cu călcâiul în față. Alioșa și Ivan abia îl opresc. Plecând, strigă că data viitoare s-ar putea să nu mai fie oprit.
Casa lui Fiodor Pavlovici11/Cotitură
Katerina și Grușenka, față în față
Katerina o primește pe rivala ei cu o tandrețe exagerată și îi sărută mâna, sigură că o va cuceri. Grușenka o lasă să meargă până la capăt, apoi refuză să-i întoarcă gestul și pleacă râzând. Din umilința aceea se va naște totul.
Casa Katerinei Ivanovna
Cartea a IV-a
12/Cotitură
Dmitri îl scoate pe Snegiriov din cârciumă, de barbă
În piața orașului, Dmitri îl târăște pe căpitan afară, ținându-l de barbă, pentru o datorie care nu era a lui. Iliușa aleargă după ei și îi sărută mâna lui Dmitri, rugându-l să se oprească. Copilul nu va uita niciodată ziua aceea.
Piața și ulițele orașului13/Scenă
Iliușa îl mușcă pe Alioșa de deget
Șase școlari îl bat cu pietre pe un băiat singur, iar când Alioșa intervine, băiatul îl mușcă până la sânge. Alioșa nu ripostează și nu întreabă de ce. Va afla abia mai târziu că purta numele de familie al omului care îl umilise pe tatăl copilului.
Piața și ulițele orașului14/Cotitură
Banii călcați în picioare
Alioșa îi duce căpitanului două sute de ruble din partea Katerinei. Snegiriov le ia, se însuflețește, face planuri cu voce tare — apoi le aruncă în nisip și le calcă în picioare. Rămâne cu nimic, dar rămâne cu ceva ce nu se cumpără.
Locuința familiei Snegiriov15/Scenă
Scrisoarea lui Lise
Fata din scaunul cu rotile îi trimite lui Alioșa o declarație de dragoste, apoi îl primește râzând și susținând că a fost o glumă. E serioasă și nu e, în aceeași clipă. Doamna Hohlakova se agită în jurul lor fără să înțeleagă nimic.
Casa Katerinei Ivanovna
Cartea a V-a
16/Punct culminant
Revolta: suferința copiilor
La traktir, Ivan îi înșiră lui Alioșa, unul câte unul, cazuri de copii chinuiți, culese din ziare. Nu neagă existența lui Dumnezeu; refuză lumea pe care a făcut-o. Dacă armonia viitoare are nevoie de lacrima unui singur copil, spune el, atunci îi înapoiază biletul de intrare.
Traktirul din oraș17/Punct culminant
Marele Inchizitor
Ivan îi povestește poemul pe care nu l-a scris niciodată: Hristos se întoarce la Sevilla, iar bătrânul inchizitor îl arestează și îi explică, toată noaptea, de ce libertatea pe care a adus-o e prea grea pentru oameni. Hristos nu răspunde nimic; îl sărută pe buze. Alioșa îl sărută, la fel, pe fratele său.
Traktirul din oraș18/Presimțire
Smerdiakov îi arată lui Ivan drumul spre poartă
Slujitorul îi spune lui Ivan, pe ocolite, că are de gând să aibă o criză de epilepsie, că Grigori va fi bolnav și că bătrânul va rămâne singur în casă. Îl întreabă apoi dacă pleacă sau nu la Cermașnia. Nimic nu e spus pe față, și tocmai de aceea totul e spus.
Casa lui Fiodor Pavlovici19/Cotitură
Ivan pleacă
A doua zi dimineață, Ivan ia trenul — nu spre Cermașnia, cum ceruse tatăl său, ci spre Moscova. La prima stație spune cu voce tare, pentru sine: „Sunt un ticălos”. Știe ce lasă în urmă și pleacă totuși.
Casa lui Fiodor Pavlovici
Cartea a VI-a
20/Punct culminant
Cuvântul de despărțire al starețului
Simțind că i se apropie ceasul, Zosima le istorisește celor din chilie viața lui: fratele mai mare care, murind, i-a spus că fiecare e vinovat față de toți; anii de ofițer; dimineața duelului, când a cerut el iertare de la omul pe care îl provocase; vizitatorul care i-a mărturisit o crimă veche de paisprezece ani. Din toate scoate o singură învățătură — nimeni nu e judecătorul nimănui, fiindcă fiecare răspunde pentru toți.
Mănăstirea și schitul21/Cotitură
Moartea starețului Zosima
După ce își istorisește viața celor din jur — copilăria, fratele murind, duelul la care a renunțat — starețul se lasă pe podea, în rugăciune, și moare. Alioșa își pierde reazemul. Mănăstirea așteaptă o minune.
Mănăstirea și schitul
Cartea a VII-a
22/Cotitură
Mirosul putrefacției
În loc de mireasma așteptată, trupul starețului începe să miroasă mai devreme decât al oamenilor obișnuiți. Ferapont vine să alunge dracii și declară că e semn de osândă. Într-o singură zi, cei care se închinau la Zosima încep să șușotească despre el.
Mănăstirea și schitul23/Scenă
Alioșa pleacă din mănăstire cu Rakitin
Clătinat, Alioșa acceptă să mănânce cârnat și să bea rachiu — mici blasfemii pe care Rakitin le savurează. Seminaristul îl duce apoi la Grușenka, sperând să-l vadă căzând de tot. A primit douăzeci și cinci de ruble pentru asta.
Mănăstirea și schitul24/Punct culminant
Ceapa
Grușenka i se așază lui Alioșa pe genunchi, gata să-l corupă, apoi află că starețul a murit și se ridică, rușinată. Îi povestește pilda cu ceapa: o femeie rea se putea salva din iad atârnând de firul unei singure fapte bune. Fiecare îl vede pe celălalt mai bun decât se credea, și amândoi se schimbă.
Casa Grușenkăi25/Punct culminant
Nunta din Cana Galileii
Adormit lângă sicriul starețului, Alioșa visează nunta unde apa s-a făcut vin, iar Zosima îl cheamă la masă. Se trezește, iese și cade cu fața la pământ, îmbrățișând pământul. Când se ridică, e un alt om — și, peste trei zile, pleacă din mănăstire, așa cum îi ceruse starețul.
Mănăstirea și schitul
Cartea a VIII-a
26/Scenă
Dmitri aleargă după trei mii de ruble
Într-o singură zi bate la toate ușile: la un negustor beat, la doamna Hohlakova, care îi oferă în loc de bani o mină de aur, la un moșier care nu-l primește. Vrea banii ca să-i înapoieze Katerinei și să plece curat cu Grușenka. Nu găsește nimic, și ziua se apropie de seară.
Casa Katerinei Ivanovna27/Punct culminant
Dmitri în grădină, cu pisălogul în mână
Sare gardul și privește pe fereastră cum bătrânul o așteaptă pe Grușenka, gătit, cu ochii lipiți de întuneric. Ridică pisălogul de alamă. Ce se întâmplă în clipa următoare nu va ști nici el să spună vreodată cu certitudine — știe doar că a fugit.
Grădina Karamazovilor28/Punct culminant
Grigori îl prinde pe Dmitri
Bătrânul slujitor îl apucă de picior în timp ce sare gardul înapoi, strigând „paricidule”. Dmitri îl lovește cu pisălogul în cap, apoi se întoarce, îi șterge sângele și constată cu groază că nu e mort. Mărturia lui Grigori — că poarta era deschisă — va cântări mai greu decât orice.
Grădina Karamazovilor29/Punct culminant
Uciderea lui Fiodor Pavlovici
Bătrânul e găsit cu craniul zdrobit, iar plicul cu trei mii de ruble pentru Grușenka zace desfăcut și gol pe podea. Ușa era deschisă, deși toți jurau că fusese încuiată. Toată lumea știe cine a făcut-o, și toată lumea se înșală.
Casa lui Fiodor Pavlovici30/Punct culminant
Ultima noapte la Mokroe
Cu bani în buzunare și sânge pe mâini, Dmitri o urmează pe Grușenka la han, unde ea se întâlnește cu ofițerul polonez care o părăsise cu cinci ani în urmă. Polonezul se dovedește mărunt și lacom. În zori, Grușenka îi spune lui Dmitri că pe el îl iubește — cu o oră înainte de arestare.
Hanul din Mokroe
Cartea a IX-a
31/Cotitură
Arestarea lui Dmitri
Autoritățile intră în odaie și îi spun că e acuzat de uciderea tatălui său. Dmitri recunoaște tot ce a făcut — bătaia, banii, gelozia — și neagă singurul lucru de care e acuzat. Nimeni nu-l crede, fiindcă nimic din ce mărturisește nu-l avantajează.
Hanul din Mokroe32/Cotitură
Ancheta: rușinea celor o mie cinci sute
Dmitri refuză ore în șir să spună de unde avea banii, pentru că adevărul e mai umilitor decât crima: purtase la gât, luni de zile, jumătate din suma furată de la Katerina. Când mărturisește în sfârșit, sună ca o invenție de ultim moment. Onoarea lui devine principala probă împotriva lui.
Tribunalul
Cartea a X-a
33/Scenă
Kolea Krasotkin se culcă între șine
Ca să le dovedească băieților că nu e fricos, Kolea se întinde între șinele de cale ferată și lasă trenul să treacă peste el. Se ridică palid, cu aerul cel mai firesc din lume, și refuză să vorbească despre asta. La treisprezece ani are nevoie ca nimeni să nu bănuiască vreodată că i-ar putea fi frică de ceva.
Piața și ulițele orașului34/Scenă
Băieții la căpătâiul lui Iliușa
Kolea Krasotkin, care conducea băieții împotriva lui Iliușa, vine să se împace și aduce înapoi câinele pe care copilul îl credea otrăvit. Alioșa îi adună pe toți în jurul patului. Copilul se stinge înconjurat de cei care îl loviseră cu pietre.
Locuința familiei Snegiriov
Cartea a XI-a
35/Punct culminant
Smerdiakov mărturisește
La a treia întâlnire, slujitorul scoate de sub ciorap cele trei mii de ruble și îi povestește lui Ivan, calm, cum l-a ucis pe bătrân. Susține că a fost doar executantul: ideea era a lui Ivan, iar plecarea lui la Moscova fusese încuviințarea. „Dumneavoastră erați cel care știa totul”.
Odaia lui Smerdiakov36/Punct culminant
Coșmarul lui Ivan
În noaptea dinaintea procesului, un domn șleampăt se așază în fața lui și îi repetă, politicos, propriile idei, până când ele devin insuportabile. Ivan îi aruncă un pahar și țipă că nu există. Alioșa bate la ușă cu vestea că Smerdiakov s-a spânzurat.
Casa lui Fiodor Pavlovici37/Cotitură
Sinuciderea lui Smerdiakov
Se spânzură în seara dinaintea procesului, lăsând un bilet scurt în care cere să nu fie învinuit nimeni. Cu el dispare singura mărturie care l-ar fi putut salva pe Dmitri. Ivan rămâne cu un adevăr pe care nimeni nu-l mai poate verifica.
Odaia lui Smerdiakov
Cartea a XII-a
38/Punct culminant
Mărturia Katerinei
Depune întâi în favoarea lui Dmitri, povestind cum i-a dat banii din generozitate. Apoi Ivan se ridică în sală și mărturisește delirant că el e ucigașul — iar Katerina, ca să-l salveze pe el, scoate scrisoarea în care Dmitri anunțase în beție că își va ucide tatăl. Un act de iubire îl condamnă pe celălalt bărbat.
Tribunalul39/Punct culminant
Pledoaria lui Fetiukovici
Apărătorul demontează una câte una probele, arătând că fiecare se poate citi și altfel, apoi întreabă sala dacă un asemenea tată merita numele de tată. Publicul plânge. Ippolit Kirillovici pierde bătălia oratorică, deși descrisese familia Karamazov mai exact decât oricine.
Tribunalul40/Punct culminant
Verdictul
Juriul de țărani se retrage pentru scurt timp și se întoarce cu „vinovat”, fără circumstanțe atenuante. Sala rămâne încremenită: nimeni nu se aștepta după o asemenea pledoarie. Dmitri e condamnat la douăzeci de ani de ocnă pentru o crimă pe care nu a comis-o.
Tribunalul
Epilog
41/Cotitură
Discursul de la piatră
După înmormântarea lui Iliușa, Alioșa îi adună pe băieți lângă bolovanul unde copilul venea cu tatăl lui. Le spune că o singură amintire bună, păstrată din copilărie, poate salva un om într-o zi. Băieții strigă „Ura pentru Karamazov!” — și aici se încheie cartea.
Piatra lui Iliușa